Despre pizde si obiceiuri (2)

Trecusera deja trei luni de la ultima noastra intalnire din piata Matache cand mi-am dat seama ca se intampla ceva ciudat. O tot visam pe marioneta noastra, despre care va scriam, in tot felul de scenarii si decoruri. Sa ne intelegem: activitatea mea cerebrala nu ia niciodata pauza. Ce nu termin in timpul zilei de gandit continui noaptea in somn. Mi-am dat seama de asta singur singurel pe la varsta de doisprezece ani cand m-am trezit ca mi-o iau la laba in somn. De fapt, m-a trezit un coleg ca eram in tabara. Ma rog. Ideea e ca nu ma opresc niciodata din gandit, motiv pentru care suspectez ca voi ajunge la Balaceanca mai devreme decat mi-am propus. In acest sens m-am imprietenit "accidental" cu doi brancardieri de acolo, in ideea ca sedera mea va fi mai placuta daca am pile. Sper sa nu demisioneze pana atunci. Sau sa devina si ei pacienti. Dar asta este alta poveste.
Problema este ca, desi o visez mereu nu o vad niciodata, ceea ce este lipsit de logica. Pentru ca ar trebui sa o vad ca sa pot sa o visez. Ceea ce nu se intampla. Si exact cand eram pe punctul de a inainta armistitiu si de a ma recunoaste invins in fata propie-mi instante am dezlegat misterul. Cum se intampla deseori, adevarul iese la iveala pe cai ocolitoare. Ma duceam la magazin sa imi iau de baut, ca orice putoare onorabila cand, incoltit de un sentiment de fericire, decid sa aduc un tribut naturi marete si inalt privirea catre soare. Adica ma uit in sus. Asta se intampla foarte rar, intrucat eu obisnuiesc sa ma plimb cu capul in pamant. Marturie sta o serie de cucuie dobandite in urma coliziunilor cu diferite obiecte pe care nu le vad cand merg. Si uitandu-ma de aceasta data in sus observ un panou publicitar. Imi este clar acum ca subconstientul meu l-a vazut mai demult, probabil chiar din prima zi de cand l-au instalat dar nu mi-am dat seama de asta. Panoul infatiseaza o pizda cracita pe un fotoliu de barosani, intr-o pozitie pseudo-provocatoare, cu un zambet de plastic si chilot tetra de firma cu curea. Este o reclama la un faimos club din bucuresti, si anume Banbu. M-am aparat de soare cu palma si m-am uitat mai bine. O stiam. Initial m-a indus in eroare faptul ca nu mai avea mustata, dar era ea, fara doar si poate. Era chiar ea. Cea care s-a lepadat se straiele muncitoresti si a trecut in lumea celor burghezi , vampiri misei cum i-ar fi numit tata Stalin, Dumnezeu sa-l ierte. Deci vampiroaica propovaduieste desfraul in panouri publicitare. Deduc imediat ca baroana o arde prin clubul respectiv. Nevoia ma impinge sa investighez si timp de pierdut nu e. Imi dau seama totusi ca nu voi fi primit in straiele mele de zi cu zi, chiar de ar fi sa apelez la tinuta festiva, adica un tricou primit gratis de la o firma de bere, singurul articol de imbracaminte din garderoba mea care nu miroase a cadavru transpirat. Noroc ca am vecini shukari cu t@lent. Din doi timp si trei miscari, sunt imbracat ca un clovn disco si sunt gata de plecare. dau cu pusculita de pamant si am si bani de taxi. Bag o sticla cu apa dulce pe sub maneca si un sandvis in buzunar, daca ma prinde foamea in timpul investigatiei si ies pe usa. Va tin la curent.