Baietii buni se duc in rai...

Atunci cand am aprins prima tigara, un orologiu gotic anunta sfarsitul zilei, dar oamenii nu se grabeau, ba dimpotriva. Am avut nevoie de ceva curaj ca sa ajung acolo. Imi este frica de necunoscut, de haos, de incertitudine, iar noaptea ce urma le avea pe toate, din plin. Stam pe o banca in fata unui canal, infofolit in pardesiu, cu sapca trasa peste ochi si fumam, sperand ca localnicii ma vor confunda cu unul de-al lor, si nu isi vor da seama ca sunt un intrus. Un grup de oameni albi bogati tocmai lua cina pe un iaht, iar atunci cand au trecut prin fata mea mi-am bagat capul in guler, pentru ca nu eram bogat. Lebedele, in shimb nu au avut nimic de comentat. S-au mutat mai acana doar. Albii mi-au facut cu mana dar nu le-am raspuns. Cred ca erau francezii, pentru ca beau sampanie, iar asta fac de obicei francezii. Daca aveau vin probabil ca erau italieni.

Imi era si mie un pic sete. Am aruncat privirea catre un grup de copii anarhisti care consumau niste bere. In spatele meu, desfraul era in toi. Parea ca banca pe care sedeam era un punct de frontiera, intre lumea celor arisocrati si norodul multicolor, lumea celor care vin in acest oras in cautarea aventurii, in cautarea unei lumi noi. Oamenii care fug de ceva, cum eram si eu, oamenii care nu vor a-i cunoaste nimeni, oameni cu masti bizare, infricosatoare. M-am ridicat incet si m-am pierdut in multime. Nu mai era chip a ma recunoaste, pentru ca eram la fel ca ei: dinamic si nelinistit, excitat si periculos. Voiam doar sa merg, si cu cat mergeam mai mult, cu atat ajungeam mai departe, mai departe anxietatea mea, de bolile mele, de mintea mea desfigurata. Ma propiam mai mult de lumina, desi era noapte, si cu fiecare pas pe care il faceam cadeau din mine ganduri murdare, pacate si spaime, cum cade nororiul atunci cand bati pamantul cu bocancii.

Este de ajuns o plimbare prin cartierul rosu pentru a fi un om nou. Chiar si pentru cateva ore, esti un actor intr-un film nemaipomenit, si poti face orice, pentru ca totul este doar un rol. Nu asa sunt eu. Nu e nimic real, mi-am zis. E doar un rol. M-am oprit pentru cateva secunde, simtindu-ma privit. M-am uitat si eu in ochii ei nelinistiti. Ne despartea doar un geam. Mi-a zambit nespus de frumos, dar nu m-a chemat inauntru pentru ca stia ca nu voi veni. Parea plictisita si amara iar divanul rosu din spate era neatins. Pesemne ca nu prea avusese clienti. Un indian trecu pe langa mine fara sa imi zica nimic si intra inauntru, dar ea nu si-a luat privirea de la mine pana cand perdeaua de catifea nu a cazut. Mi-am aprins o noua tigara si am plecat mai departe. Parea ca sunt singurul care merge inaunte. Toti se duceau indarat. Doua japoneze se tineau de mana, insotite de un negru masiv, cu creasta rosie care le cara gentile, trei domni eleganti cu manecile suflecate se tineau de gat si cantau cu accent irlandez in timp ce un arab ce esarfa portocalie dansa pe langa dansii. Un politist tinerel cocheta cu o punkista mica si negricioasa. Avea o harta in mana, dar dupa cum radeau, ma indoiesc ca vorbeau de muzee. La un colt, doua nemtoaice batrane fumau iarba tamaduitoare, iar mirosul drogului se raspandea peste tot. Un negru m-a intrebat daca vreau cocaina dar nu i-am raspuns, si a plecat in graba, intrucat ochise un grup de pusti galagiosi. Nordici, cel mai probabil, dupa pletele blonde si tricourile cu motive fantastice. Parea ca toti oamenii aceia sunt adunati acolo pentru mine, pentru a vedea eu toata lumea intr-un singur oras, pe o singura strada, cu lumini ametitoare, o nebunie cromatica, inspaimantatoare pentru mine, dar nu si pentru cel ce eram atunci. Actorul.

Nu aveam unde sa ma duc. Nu aveam unde sa ajung. Eram la doua mii de kilometrii de casa. Asa ca am mers mai departe. Stiam unde a inceput totul, dar nu aveam habar unde se va termina. Si mai ales, cum. Podurile din fata semanau cu cele din spate ca atunci cand te afli intre doua oglinzi. Mi se parea un labirint in care am intrat cu buna stiinta si din care ma prefac ca vreau sa ies. Desi era intuneric, am vazut totul. Pictori si inchizitori, marinari si hoti, africani si europeni, emigranti, prostituate, burghezie, desfrau si renastere. Este un oras pierdut, care nu e de gasit pe nici o harta, un oras care palpaie in noapte ca un spectru, o aparitie imateriala, unde nu poti ajunge decat cu visul. Este un oras al viselor, asa ca mi-a dat si eu drumul la vise, iar cand m-am trezit, eram deja acasa.